Cine este Mihai Eminescu ?

Mihai Eminescu a fost un poet , prozator şi jurnalist român , socotit de cititorii români şi de critică literară , postumă , drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. 


Mihai Eminescu este în literatura româna poetul nepereche a carui opera învinge timpul, dupa cum afirma George Calinescu. El este cel mai mare poet national, care exprima cel mai bine si cel mai complet spiritualitatea româneasca.

Eminescu a fost o personalitate coplesitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenta, memorie, curiozitate intelectuala, cultura de nivel european si farmecul limbajului. Scrisul era viata lui: omul cel mai silitor, vesnic citind, meditând, scriind... poet în toata puterea cuvântului, dupa cum afirma Titu Maiorescu.

Primul, care a intuit marele efect modelator al creatiei eminesciene a fost Titu Maiorescu: Eminescu a facut ca toata poezia acestui secol sa evolueze sub auspiciile geniului sau, iar forma înfaptuita de el a limbii nationale sa devina punctul de plecare pentru întreaga dezvoltare ulterioara a vesmântului si cugetarii românesti.

Eminescu nu era un romantic contemplativ si abstras, pierdut într-o visare lirica, ci un om al timpului sau, preocupat de destinul si de buna existenta a poporului român, analizând cu simt critic societatea contemporana, institutiile acestuia. El a fost un artist-cetatean, gânditor si pedagog al neamului sau.

Conceptia estetica a lui Eminescu este modelata de poetica romantica pasoptista si de filozofia a geniului, care traieste într-o societate mediocra, incapabila sa înteleaga si sa promoveze valorile:

...Privitor ca la teatru

Tu în lume sa te-nchipui:

Joace unul si pe patru,

Totusi tu ghici-vei chipu-i,

Si de plânge, de se cearta,

Tu în colt petreci în tine

Si-ntelegi din a lor arta

Ce e rau si ce e bine...

(Glossa).

Credinta adânca a lui era ca numai arta asigura nemurirea omului:

...Numai poetul

Ca pasari ce zboara

Deasupra valurilor,

Trece peste nemarginirea timpului...

(Numai poetul...).

Dumitru Popovici considera, ca Eminescu este un Hyperion condamnat sa ramâna în societate si sa-si determine pozitia în complexul raporturilor sociale.

Ca poet, Eminescu s-a situat în categoria romaticilor

...Nu ma-ncântati nici cu clasici

Nici cu stil curat si antic-

Toate-mi sunt deopotriva

Eu ramân ce-am fost: romantic...

(Eu nu cred nici în Iehova)

În creatia lui exista si o componenta clasica, reliefata prin: pretuirea artei antice, promovarea idealurilor de bine, frumos, adevar, aspiratia spre perfectiune si echilibru, stilul armonios, clar, ironia detasata:

...Nu spera când vezi misei

La izbânda facând punte,

Te-ar întrece nataraii,

De ai fi cu stea în frunte...

(Glossa).

Opera poetica a lui Eminescu reprezinta o înnoire profunda a liricii românesti.

Limbajul poetic eminescian este caracterizat prin prospetime si naturalete, pentru ca Eminescu a considerat limba veche ca temelie pentru toate noile ei înfatisari. El a intuit ca limbajul poetic trebuie sa porneasca de la operele folclorice si de la texte vechi, care conserva formele cele mai rezistente de limba. În poezia lui Eminescu putem gasi:

" versuri de origine folclorica: ...Te-am ruga, mari, ruga



Sa-mi trimiti prin cineva

Ce-i mai mândru-n valea Ta:

Codrul cu poienile,

Ochii cu sprâncenele;

Ca si eu trimite-voi

Ce-i mai mândru pe la noi...

(Scrisoarea III)

" versuri cu arome arhaice de stil cronicaresc:

...Împarati pe care lumea nu putea sa mai încapa

Au venit si-n tara noastra de-au cerut pamânt si apa...

...Cum venira se facura toti o apa si-un pamânt...

(Srisoarea III).

Dar poetul îsi alterneaza mijloacele printr-o expresie intelectualizata (Tudor Vianu):

...ei au doar stele cu noroc

si prigoniri de soarte...

...precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umar

asa el sprijina lumea si vecia într-un numar...

În poezii coexista diferite tipuri de versificatie, de la versul clasic la expresia îndrazneata a versului liber.

Poezia eminesciana este încarcat de sensibilitate continând si puterea evocatoare a limbii române si este construit pe un fond de armonie muzicala. Tudor Vianu sustine, ca ...Eminescu n-a trebuit sa se lupte cu limba, asa cum au facut unii din emulii sai de mai târziu. I-a fost de ajuns sa se aseze în curentul limbii si sa-si înalte pânzele în directia în care sufla duhul ei.

Poetul se inspira din mai multe surse. Poeza lui este de inspiratie istorica, sociala, mitologica, folclorica; poezia iubirii, a naturii.

Mihai Eminescu îsi construieste universul sau poetic în jurul câtorva teme si motive esentiale, ca: timpul, cosmicul, istoria, natura si dragostea.

Tema cosmicului are o mare valoare prin prezentarea relatiei dintre om si univers, care se prezinta sub trei înfatisari poetice: cosmogonica, sarcastica si elegiaca. Adeseori întâlnim si motivul vanitas vanitatum prin care Eminescu subliniaza caracterul trecator al vietii omenesti :

...Avem clipa, avem raza, care tot mai tine înca...

(Srisoarea I).

Relatia dintre om si univers este foarte bine reprezentata în capodopera creatiei eminesciene: poemul Luceafarul. În acest poem întâlnim si supratema timpului, tema naturii si a dragostei. Luceafarul reprezinta un moment de maxima elevatie a lirismului eminescian; este o admirabila sinteza a temelor si motivelor, atitudinilor poetice eminesciene. Opozitia terestru-cosmic este marcata si stilistic: luceafarul vorbeste de ...sfera mea..., ...reia-mi al nemuririi nimb..., ...de greul negrei vesnicii..., definindu-si astfel conditia superioara; în contrast, Catalin vorbeste folosind o exprimare familiara: ...ti-as arata din bob în bob amorul..., ...stai cu binisorul..., astfel definind conditia joasa, obisnuita.

Tema timpului este o tema, care revine aproape în toate poeziile lui Eminescu. Prin folosirea temei timpului poetul exprima caracterul trecator al vietii, dar si legatura sa cu trecut (Trecut-au anii).

Poeziile de inspiratie istorica sunt foarte cunoscute (Memento mori,Epigonii,scrisorile,etc.). În evocarea istoriei atitudinea poetica a lui Eminescu apare sub doua aspecte: unul elegiac si altul satiric.

Viziunea elegiaca e predominata în acele creatii în care panorama civilizatiei creeaza un sentiment al zadarniciei, determinat de ideea ca nimic nu e statornic în timp (ideea fortuna labilis). Un astfel de poem este Memento Mori: ...Toate au trecut pe lume, numai raul a ramas./ O, acele uriase, însa mute piramide/ Cari stau ca veacuri negre în pustiuri împietrite..., care este menit sa ilustreze teoria a unui rau care preexista în lume. Aceasta idee se repeta în Împarat si proletar: ...formele se schimbara, dar raul a ramas....

Viziunea satirica atinge toate laturile existentei sociale: impostura (Epigonii), înjosirea dragostei (Scrisoarea IV, Scrisoarea V), coruptia, demagogia, formalismul, imitatia snoaba.

Ca la toti marii poeti romantici, dragostea se afla într-o permanenta consonanta cu natura în lirica erotica eminesciana. Prin Eminescu lirica erotica pierde elementele conventionale (dureri exagerate, accente lautaresti) pentru a deveni expresia a unor sentimente profunde. Poetul a pus iubirea sub semnul nestatorniciei, de aici rezulta melancolia, nota meditativa,chiar filozofica a liricii erotice eminesciene. Îmbinarea sentimentului iubirii cu al naturii este prezenta în toate poeziile erotice ale poetului.

În lirica erotica eminesciana putem deosebi doua etape distincte: în poeziile de tinerete poetul crede în iubire, în posibilitatea omului de a se împlini prin iubire; poetul selecteaza din natura acele elemente, care sugereaza eternitatea, frumusetea; sentimentele poetului sunt de bucurie, fericire :

...Vom visa un vis ferice,

Îngâna-ne-vor c-un cânt

Singuratece izvoare,

Blânda batere de vânt...

(Dorinta).

Dupa 1877 se constata o schimbare în lirica erotica eminesciana: poetul nu mai crede în iubire, în posibilitatea fericirii; natura este prezenta prin elemente, care sugereaza nestatornicia, trecerea. Starea sufleteasca a poetului este de dezamagire, disperare:

...Vezi, rândunelele se duc,

Se scutur frunzele de nuc,

S-aseaza bruma peste vii

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ?...

(De ce nu-mi vii).

George Calinescu sustine ca Eminescu e un mare erotic prin gravitate. Asa cum iubeste el, poporul nu iubeste decât o singura data, la vârsta înfloririi vietii barbatesti si a nubilitatii. La Eminescu putem vorbi de o dragoste de pasari albe care strabat eternitatea si se-ntâlnesc din zbor în dreptul unei stele (Tudor Arghezi).

Poeziile lui Eminescu dovedesc patriotismul si faptul ca poetul este (si) un poet national:

...Vis de razbunare negru ca mormântul

Spada ta de sânge dusman fumegând,

Si deasupra idrei fluture cu vântul

Visul tau de glorii falnic triumfând,

Spuna lumii large steaguri tricolore,

Spuna ce-i poporul mare, ramânesc,

Când s-aprinde sacru candida-i vâltoare,

Dulce Românie, asta ti-o doresc...

(Ce-ti doresc eu tie,dulce Românie).

Dar el este si un mare poet universal, prin romantismul sau (dar nu numai prin aceasta); pentru ca poeziile sale contin idei care sunt familiare tuturor oamenilor care le citesc.

Opera lui Eminescu, poet al visului cosmic si mitologic, îsi are locul propriu nu numai în literatura româna, ci si în cea universala. Generatiile în succesiunea lor îsi transmit ca pe o datorie sacra convingerea, ca Eminescu este cel mai mare poet national. Referindu-se la valoarea creatiei eminesciene - din punctul de vedere a relatiei natioanal - universal - George Calinescu afirma: fiind foarte român, Eminescu este un mare poet universal.
 










Data și locul nașterii
Statuia lui Mihai Eminescu din Cernăuţi

Într-un registru al membrilor Junimii Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849. Totuși, Titu Maiorescu, în lucrarea Eminescu și poeziile lui (1889) citează cercetările în acest sens ale lui N. D. Giurescu și preia concluzia acestuia privind data și locul nașterii lui Mihai Eminescu la 15 ianuarie 1850, în Botoșani. Această dată rezultă din mai multe surse, printre care un dosar cu note despre botezuri din arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoșani; în acest dosar data nașterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a botezului la data de 21 în aceeași lună. Data nașterii este confirmată de sora mai mare a poetului, Aglae Drogli, care însă susține că locul nașterii trebuie considerat satul Ipotești.[2] 




Familia Eminescu


Mihai Eminescu este al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de țărani români din nordul Moldovei, și al Ralucăi Eminovici, născută Jurașcu, fiică de stolnic din Joldești. Familia cobora pe linie paternă din Transilvania de unde emigrează în Bucovina din cauza exploatării iobăgești, obligațiilor militare și a persecuțiilor religioase.[necesită citare] Unii autori au găsit rădăcini ale familiei Eminovici în satul Vad, din Țara Făgărașului, unde mai există și astăzi două familii Iminovici. Bunicii săi, Vasile și Ioana, trăiesc în Călineștii lui Cuparencu, nu departe de Suceava, comuna întemeiată de emigranții transilvăneni. Bunicii paterni mor din cauza epidemiei de holeră din 1844, și poetul, născut mult mai târziu, nu-i cunoaște și nu-i evocă în scrierile sale. Gheorghe, primul băiat al lui Vasile, tatăl poetului, trece din Bucovina în Moldova și îndeplinește funcția de administrator de moșie. Este ridicat la rangul de căminar și își întemeiază gospodăria sa la Ipotești, în Ținutul Botoșanilor. 


Primul născut dintre băieți, Șerban , studiază medicina la Viena, se îmbolnăvește de tuberculoză și moare alienat în 1874. Niculae, născut în 1843, va contracta o boala venerică și se va sinucide în Ipotești, în 1884. Iorgu,  studiază la Academia Militară din Berlin. Are o carieră de succes, dar moare în 1873 din cauza unei răceli contractate în timpul unei misiuni. Ruxandra se naște în 1845, dar moare în copilărie. Ilie, n. 1846 a fost tovarășul de joacă al lui Mihai, descris în mai multe poeme. Moare în 1863 în urma unei epidemii de tifos. Maria, n. 1848 sau 1849 trăiește doar șapte ani și jumătate. Aglae , a fost căsătorită de două ori, locuiește în Ipotești și are doi băieți, pe Ioan și pe George. A suferit de boala Basedow-Graves. Mihai a fost cel de-al șaptelea fiu. După el s-a născut în jur de 1854 Harieta, sora mai mică a poetului, cea care l-a îngrijit după instaurarea bolii. Matei, n. 1856, este singurul care a lăsat urmași direcți. A studiat Politehnica la Praga și a devenit căpitan în armata română. S-a luptat cu Titu Maiorescu, încercând să împiedice publicarea operei postume. Ultimul copil, Vasile, a murit la un an și jumătate, data nașterii sau a morții nefiind cunoscute.

O posibilă explicație este că în secolul al XIX-lea speranța de viață nu depășea 40 de ani, epidemiile de tifos, tuberculoză, hepatită erau frecvente, iar pentru sifilis nu exista vreun tratament, boala fiind incurabilă până la inventarea penicilinei. 




Copilăria 
Copilăria a petrecut-o la Botoșani și Ipotești, în casa părintească și prin împrejurimi, într-o totală libertate de mișcare și de contact cu oamenii și cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi).

Între 1858 și 1866, a urmat cu intermitențe școala primară National Hauptschule (Școala primară ortodoxă orientală) la Cernăuți. Frecventează aici și clasa a IV-a în anul scolar 1859/1860. Nu cunoaștem unde face primele două clase primare, probabil într-un pension particular. Are ca învățători pe Ioan Litviniuc și Ioan Zibacinschi, iar director pe Vasile Ilasievici. Cadre didactice cu experiență, învățătorii săi participă la viața culturală și întocmesc manuale școlare. Termină școala primară cu rezultate bune la învățătură. Nu s-a simțit legat, afectiv, de învățătorii săi și nu-i evocă în scrierile sale. A urmat clasa a III-a la „Nationale Hauptschule“ din Cernăuți, fiind clasificat al 15-lea între 72 de elevi. A terminat clasa a IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi, după care a făcut două clase de gimnaziu.
Între 1860 și 1861 a fost înscris la Ober-Gymnasium, liceu german din Cernăuți înființat în 1808, singura instituție de învățământ liceal la acea dată în Bucovina anexată de Imperiul habsburgic în 1775. Se impune în cursul anilor prin buna organizare administrativă și marea severitate în procesul de învățământ. Profesorii se recrutau, cu precădere, din Austria, întocmesc studii și colaborează la publicațiile vremii. Se înființează și o catedră de română, destul de târziu, după 1848. Este ocupată de Aron Pumnul. Cunoscut prin Lepturariu românesc, în patru tomuri, tipărit la Viena între 1862 și 1865, cea dintâi istorie a literaturii române în texte. Frecventează cursurile la Ober Gymnasium și frații săi, Șerban, Nicolae, Gheorghe și Ilie. Termină clasa I cu rezultate bune la învățătură. Nu are notă la română pe primul semestru și este clasificat de Miron Călinescu, erudit în istoria bisericii ortodoxe române. Elevul Eminovici Mihai a promovat clasa I, fiind clasificat al 11-lea în primul semestru și al 23-lea în cel de-al doilea semestru. În clasa a II-a, pe care a repetat-o, l-a avut ca profesor pe Ion G. Sbiera, succesorul lui Aron Pumnul la catedră, culegător din creație populară și autor de studii de ținută academică. Aron Pumnul l-a calificat, în ambele semestre, cu note maxime la română.  A obținut insuficient pe un semestru la Valentin Kermanner (la limba latină) și la Johann Haiduk, pe ambele semestre (la matematică). Mai târziu a mărturisit că îndepărtarea sa de matematică se datora metodei rele de predare.
În 16 aprilie 1863 a părăsit definitiv cursurile, deși avea o situație bună la învățătură. Avea note foarte bune la toate materiile. Ion G. Sbiera i-a dat la română calificativul vorzüglich (eminent). Plecând de vacanța Paștelui la Ipotești, nu s-a mai întors la școală.

Promoţia 1864 a gimnaziului din Cernăuţi. În medalion ar putea fi Eminescu

În 1864 elevul Eminovici Mihai a solicitat Ministerul Învățământului din București o subvenție pentru continuarea studiilor sau un loc de bursier. A fost refuzat, „nefiind nici un loc vacant de bursier“. În 21 martie 1864, prin adresa nr. 9816 către gimnaziul din Botoșani, i s-a promis că va fi primit „negreșit la ocaziune de vacanță, după ce, însă, va îndeplini condițiunile concursului“. Elevul Eminovici a plecat la Cernăuți unde trupa de teatru Fanny Tardini-Vladicescu dădea reprezentații. La 5 octombrie 1864, Eminovici a intrat ca practicant la Tribunalul din Botoșani, apoi, peste puțin timp, a fost copist la comitetul permanent județean. 
La 5 martie 1865, Eminovici a demisionat, cu rugămintea ca salariul cuvenit pe luna februarie să fie înmânat fratelui său Șerban. În 11 martie tânărul M. Eminovici a solicitat pașaport pentru trecere în Bucovina. În toamnă s-a aflat în gazdă la profesorul său, Aron Pumnul, ca îngrijitor al bibliotecii acestuia. Situația lui școlară era de „privatist“. Cunoștea însă biblioteca lui Pumnul până la ultimul tom.


Debutul în literatură
 
Casa din Cernăuţi a lui Aron Pumnul, unde a locuit o perioadă și Mihai Eminescu (strada Aron Pumnul nr. 19)

1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În 12/24 ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul. Elevii scot o broșură, Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști (Lăcrimioare... la mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare și poezia La mormântul lui Aron Pumnul semnată M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie (stil nou) debutează în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aș avea. Iosif Vulcan îl convinge să-și schimbe numele în Eminescu și mai târziu adoptat și de alți membri ai familiei sale. În același an îi mai apar în „Familia” alte cinci poezii. 
Sufleor și copist 
 Din 1866 până în 1869, a pribegit pe traseul Cernăuți – Blaj – Sibiu – Giurgiu – București. De fapt, sunt ani de cunoaștere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor și a realităților românești, un pelerinaj transilvănean al cărui autor moral a fost Aron Pumnul. „Cât de clar este, respectând documentele epocii cernăuțene, respectând adevărul istoric atât cât există în ele, cât de cert este că drumul lui Eminescu în Transilvania, departe de a fi o «împrejurare boemă», «un imbold romantic al adolescenței», a fost - în fond - încheierea sublimă a unei lecții pentru toată viața: ideea unității naționale și a culturii române aplicată programatic și sistematic, cu strategie și tactică, după toate normele și canoanele unei campanii ideologice.” (Sânziana Pop în Formula AS nr. 367)

A intenționat să-și continue studiile, dar nu și-a realizat proiectul. În iunie 1866 a părăsit Bucovina și s-a stabilit la Blaj cu intenția mărturisită de a-și reîncepe studiile. În perioada 27 - 28 august 1866, a participat la adunarea anuală a ASTREI, la Alba Iulia. În toamnă, a părăsit Blajul și a mers la Sibiu, unde a fost prezentat lui N. Densușianu. De aici a trecut munții și a ajuns la București.


Student la Viena și Berlin
Între 1869 și 1872 este student la Viena. Urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți). Activează în rândul societății studențești (printre altele, participă la pregătirea unei serbări și a unui Congres studențesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea mănăstirii de către Ștefan cel Mare), se împrietenește cu Ioan Slavici; o cunoaște, la Viena, pe Veronica Micle; începe colaborarea la Convorbiri literare; debutează ca publicist în ziarul Albina, din Pesta. Apar primele semne ale "bolii".

Între 1872 și 1874 a fost student „extraordinar” la Berlin. Junimea i-a acordat o bursă cu condiția să-și ia doctoratul în filozofie. A urmat cu regularitate două semestre, dar nu s-a prezentat la examene.

Biblioteca Centrală Universitară "Mihai Eminescu" Iaşi

La 1 aprilie 1869, a înființat împreună cu alți tineri, cercul literar Orientul, care avea ca scop, între altele, strângerea basmelor, poeziilor populare și a documentelor privitoare la istoria și literatura patriei. În data de 29 iunie, se fixează comisiile de membri ale Orientului, care urmau să viziteze diferitele provincii. Eminescu era repartizat pentru Moldova. În vară se întâlnește întâmplător în Cișmigiu cu fratele său Iorgu, ofițer, care l-a sfătuit să reia legăturile cu familia. Poetul a refuzat hotărât. În vară, a plecat cu trupa Pascaly în turneu la Iași și Cernăuți. Cu ocazia ultimului turneu, Eminescu se împacă cu familia, iar tatăl său i-a promis o subvenție regulată pentru a urma cursuri universitare la Viena, unde se aflau mai toți colegii lui de la Cernăuți. În 2 octombrie, Eminescu s-a înscris la Facultatea de Filosofie ca student extraordinar, ca simplu auditor deci, deoarece i-a lipsit bacalaureatul. Aici a făcut cunoștință cu Ioan Slavici și cu alți studenți români din Transilvania și din Bucovina. A reluat legăturile cu vechii colegi de la Cernăuți și de la Blaj. S-a înscris în cele două societăți studențești existente, care apoi s-au contopit într-una singură - România jună. A început să crească numărul scrisorilor și telegramelor către părinți pentru trimiterea banilor de întreținere.
Împreună cu o delegație de studenți, Eminescu îl vizitează de Anul Nou, 1870, pe fostul domnitor Alexandru Ioan Cuza, la Döbling. În semestrul de iarnă 1869-1870 Eminescu a urmat cu oarecare regularitate cursurile. După aceasta, Eminescu nu s-a mai înscris până în iarna lui 1871-1872, când a urmat două semestre consecutive. În schimb, setea lui de lectură era nepotolită. Frecventa, cu mult interes, biblioteca Universității. Îl preocupau și unele probleme cu care avea să iasă în publicistică.

Sosit incognito la Viena, Iacob Negruzzi îi comunică lui Eminescu impresia puternică provocată de poet în sânul societății Junimea din Iași, prin poeziile publicate de acesta în Convorbiri literare. Îi propune ca după terminarea studiilor să se stabilească la Iași.

La 6 august 1871, i se adresează din Ipotești lui Titu Maiorescu, dându-i oarecare relații privitoare la organizarea serbării. Printre tinerii de talent, participanți activi la serbare, s-au remarcat pictorul Epaminonda Bucevski și compozitorul Ciprian Porumbescu.

În toamna anului 1871, din cauza unor curente contradictorii în sânul societății România jună, Eminescu demisionează împreună cu Slavici din comitetul de conducere. Amândoi sunt acuzați că sunt atașați ideilor Junimii din Iași. În studiul său despre Direcția nouă, Titu Maiorescu evidențiază meritele de poet, „poet în toată puterea cuvântului“, ale lui Eminescu, citându-l imediat după Alecsandri. Studiul se tipărește cu începere din acest an în Convorbiri literare. La 16 decembrie 1871, într-o scrisoare către Șerban, care se afla în țară, i-a scris necăjit că duce o mare lipsă de bani, având datorii pentru chirie, apoi „la birt, la cafenea, în fine, pretutindenea“. Din această cauză, intenționează să se mute la o altă universitate, în provincie.

1872 este anul probabil al întâlnirii cu Veronica Micle, la Viena. În data de 10 februarie a aceluiași an, într-o scrisoare către părinți, se plânge că a fost bolnav, din care cauză se află într-o stare sufletească foarte rea, agravată și de știrile triste primite de acasă. În 18 martie, a ajuns să constate că „anul acesta e într-adevăr un an nefast“ din cauza bolii și a lipsurilor de tot felul, iar în 8 aprilie a cerut bani pentru a se înscrie în semestrul al II-lea. Se plânge și de lipsa unui pardesiu.

Mihai Eminescu în prima jumătate a anilor 1870

În aceste împrejurări a părăsit Viena și s-a întors în țară. În 18 decembrie s-a înscris la Universitatea din Berlin, ajuns aici cu ajutorul unei subvenții lunare de 10 galbeni, din partea Junimii. De data aceasta Eminescu era înmatriculat ca student, pe baza unui certificat de absolvire de la liceul din Botoșani. Cursurile la care se înscrisese, sau pe care și le notase să le urmeze, erau foarte variate: din domeniul filozofiei, istoriei, economiei și dreptului.

În 26 iulie 1873 i s-a eliberat certificatul dorit. Rosetti i-a înlesnit însă rămânerea mai departe la Berlin, prin mărirea salariului. În 8 decembrie s-a reînscris la Universitate pentru semestrul de iarnă.

În perioada 17/29 ianuarie - 7 mai 1874, a avut loc o bogată corespondență între Maiorescu și Eminescu, în care i se propunea poetului să-și obțină de urgență doctoratul în filosofie pentru a fi numit profesor la Universitatea din Iași. Ministrul Învățământului i-a trimis la Berlin suma de 100 galbeni pentru depunerea doctoratului. În timpul verii i s-a dat sarcina de a cerceta oficial, pentru statul român, documentele din Königsberg. Toamna a petrecut-o în tovărășia lui Ioan Slavici, găzduit la Samson Bodnărescu.
Poetul a început să sufere de o inflamație a încheieturii piciorului. În 1 septembrie a fost numit în postul de director al Bibliotecii Centrale din Iași. Pe lângă sarcinile de la bibliotecă, Eminescu a predat acum lecții de logică la Institutul academic în locul lui Xenopol. În 19 septembrie, printr-o scrisoare adresată secretarului agenției diplomatice din Berlin, a motivat de ce a abandonat această sarcină și de ce a luat drumul către țară. În 7 octombrie, Maiorescu a luat cunoștință prin Al. Lambrior că Eminescu nu poate pleca așa curând în străinătate ca să facă doctoratul, fiind oprit de întâmplări grave în familie: două surori se îmbolnăviseră de tifos la băi în Boemia. În 10 octombrie, Șerban, fratele poetului, care dăduse semne de o alienație mintală, s-a internat în spital prin intervenția agenției române din Berlin.

S-a întors în noiembrie 1874 la Berlin pentru examene, iar în 8 noiembrie a promis că va veni într-o joi la serata literară de la Veronica Micle, pentru a citi o poezie cu subiect luat din folclor. În 28 noiembrie, agenția din Berlin a anunțat moartea lui Șerban, fratele poetului.


Reîntoarcerea în țară. Rătăciri 
În prima parte a anului 1875 a pus ordine în bibliotecă și a propus îmbogățirea ei cu manuscrise și cărți vechi românești. Tot în acest an a început traducerea din germană a unei gramatici paleoslave. L-a introdus pe Ion Creangă în societatea Junimea. Rămas fără serviciu, Eminescu a primit postul de corector și redactor al părții neoficiale la ziarul local Curierul de lași, unde numeroase rubrici redactate de el au fost publicate fără semnătură. A frecventat cu regularitate ședințele Junimii. De multe ori l-a vizitat pe Creangă în bojdeuca sa. A făcut un drum la București, unde, prin Maiorescu, s-a împrietenit cu Mite Kremnitz, Veronica Micle a rămas, însă, idolul său.

În 6 martie, într-un raport adresat lui Maiorescu, ministrul Învățământului, a înaintat o listă bogată de tipărituri și manuscrise vechi pentru achiziționare, iar în 14 martie, în cadrul prelegerilor publice ale Junimii a rostit conferința pe care a tipărit-o în Convorbiri literare din 1 august sub titlul Influența austriacă asupra românilor din principate. 


Boala

Poesii - 1884

Nu a publicat nici o poezie în tot timpul anului 1882. În schimb a citit în mai multe rânduri „Luceafărul” pe care Mite Kremnitz l-a tradus în germană, în ședințele Junimii de la Titu Maiorescu. Este semnalat adeseori în casă la Maiorescu. În 1 ianuarie, la gazetă, Eminescu este flancat de un director și un comitet redacțional care urmau să-i tempereze avântul său polemic. Reorganizarea redacției este însă inoperantă, fiindcă poetul continuă să scrie în stilul său propriu. În 13 septembrie, în absența poetului, probabil, se citesc „iarăși vecinic frumoasele poezii de Eminescu” în casa lui Maiorescu.

În luna ianuarie a anului 1883, Eminescu este internat pentru o vreme în spital. În lipsa lui se citește la Maiorescu, în două rânduri, „Luceafărul” în limba germană. La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, Eminescu a dat semne de depresie, iar la 28 iunie, "boala" a izbucnit din plin. În aceeași zi a fost internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de psihoză maniaco-depresivă, nicidecum ceva incurabil.

Maiorescu a fost vizitat în 12 august de Gheorghe Eminovici și de fratele poetului (locotenentul), care au cerut relații asupra bolnavului. Fondurile strânse din vânzarea biletelor, în valoare de 2,000 lei, au fost adăugate contribuției amicilor pentru plecarea lui Eminescu. Eminescu a fost trimis la Viena în 20 octombrie și internat în sanatoriul de la Ober-Dobling, fiind însoțit pe drum de un vechi prieten, Alexandru Chibici Revneanu. 


Moartea și serviciul funerar
Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă, în casa de sănătate a doctorului Șuțu din strada Plantelor, București. Ziarul Românul anunța ziua următoare la știri: Eminescu nu mai este. Corpul poetului a fost expus publicului în biserica sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad. Un cor dirijat de muzicianul C.Bărcănescu a interpretat litania "Mai am un singur dor". După slujba ortodoxă și discursul lui Grigore Ventura, carul funebru, la care fuseseră înhămați doar doi cai, s-a îndreptat spre Universitate, unde D.Laurian rostește al doilea discurs funebru. Apoi cortegiul, la care se adaugă diverși trecători o pornește pe Calea Victoriei, Calea Rahovei și se îndreaptă spre cimitirul Șerban Vodă, denumit azi Bellu. Patru elevi ai Școala normală de institutori din București au purtat pe umeri sicriul pînă la mormînt, unde a fost îngropat sub "teiul sfînt" din cimitirul Bellu cum scria chiar Caragiale în necrologul său, În Nirvana.

Despre moartea poetului, G. Călinescu a scris:
„Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”

Tudor Vianu a spus: "fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci"

Cauza exactă a morții sale rămâne însă învăluită în mister, existând suspiciunea că ar fi murit ucis. 










Note Bibliografice
Adio
Afară-i toamnă
Amorul unei marmure
Atât de fragedă...
Călin
Când amintirile...
Când însuşi glasul
Ce e amorul?
Ce te legeni?...
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
Copii eram noi amândoi
Crăiasa din poveşti
Criticilor mei
Cu mâine zilele-ţi adaogi...
Cugetările sărmanului Dionis
De câte ori, iubito...
De ce în al meu suflet
De ce nu-mi vii
De-aş avea
De-or trece anii...
Departe sunt de tine...
Despărţire
Diana
Din noaptea...
Din străinătate
Din valurile vremii...
Doina
Dorinţa
Egipetul
Epigonii
Făt-Frumos din tei
Fiind băiet păduri cutreieram
Floare albastră
Foaia veştedă
Freamăt de codru
Glossa
Iar când voi fi pământ
Iubind în taină...
Împărat şi proletar
Înger de pază
Înger şi demon
Junii corupţi
Kamadeva
La Bucovina
La mijloc de codru...
La moartea principelui Ştirbey
La mormântul lui Aron Pumnul
La steaua
Lacul
Lasă-ţi lumea...
Luceafărul
Mai am un singur dor
Mănuşa
Melancolie
Misterele nopţii
Mortua est!
Nu mă înţelegi
Noaptea...
Nu voi mormânt bogat
Numai poetul
O, mamă...
O, ramâi
Odă (în metru antic)
Pajul Cupidon...
Pe aceeaşi ulicioară...
Pe lângă plopii fără soţ...
Peste vârfuri
Poet
Povestea codrului
Povestea teiului
Prin nopţi tăcute
Revedere
Rugăciunea unui dac
S-a dus amorul...
Sara pe deal
Scrisoarea I
Scrisoarea II
Scrisoarea III
Scrisoarea IV
Scrisoarea V
Se bate miezul nopţii...
Şi dacă...
Şi dacă de cu ziuă...
Singurătate
Somnoroase păsărele
Sonet I
Sonet II
Sonet III
Speranţa
Te duci...
Trecut-au anii...
Un luceafăr
Venere şi Madonă
Veneţia 



Articole


O scriere critica (9/21 ianuarie 1870)
Sa facem un progres ( 5/17 aprilie 1870)
In unire cu tara (10/22 aprilie 1870)
Echilibrul ( 22 aprilie, 29 aprilie 1870 )



Nuvele

Lantul de aur (1866)
Sarmanul Dionis ( 1872)
Cezara ( 1875)
Poeme

Proletarul ( 1871)
Panorama desertaciunilor ( septembrie 1872)
Evul de mijloc ( septembrie 1872)
Poezii 1866


La mormantul lui Aron Pumnul (ianuarie )
De-as avea ... (februarie/martie)
O calatorie in zori ( mai)
Din strainatate ( iulie)
La Bucovina ( august) Speranta ( septembrie)
Asta vreu, dragul meu ( septembrie/octombrie)
Misterele noptii ( octombrie )
Frumoasa- i ...
Lida
Poezii 1867


Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie ( aprilie)
La Heliade ( iunie)
Horia
Nu e steluta
Din lira sparta ...
Care-o fi in lume
Phylosophia copilei
Resignatiune ( din Schiller)


Poezii 1868

La o artista ( august)
Amorul unei marmure (septembrie/octombrie)
Ector si Andromache ( de Schiller)
Numai poetul ...
 
Poezii 1869

Junii corupti ( ianuarie/februarie)
Amicului F.I. ( martie/aprilie)
La moartea Principelui Stirbey ( aprilie, foaie volanta)
Cand ...
Cand marea ...
Cand privesti oglinda marei
Cine-i ?
Unde spuma
Prin nopti tacute
Viata mea fu ziua
Ondina (fantazie)
La o artista
De ce sa mori tu ?
De-as muri ori de-ai muri
Locul aripelor
Lebada
Intunericul si poetul
Printre stanci de piatra seaca
O stea pin ceruri ...
Poezii 1870

Venere si Madona (aprilie)
Epigonii ( august)
La moartea lui Neamtu
Ingere palid ...
Sus in curtea cea domneasca
Sala-i mare, stralucita
Dati-mi arpa de arama
La quadrat
Romancero espanol
Poezii 1871

Mortua Est! ( martie)
Inger de paza (iunie)
Noaptea (iunie)
Steaua vietii
Replici
Basmul ce i l-as spune ei
Andrei Muresanu ( tablou dramatic intr-un act)
Frumoasa si juna
Iubita dulce, o, ma lasa …
Iubitei
Cantecul lautarului
Copii eram noi amandoi
Aveam o muza
 
Poezii 1872

Egipetul (octombrie)
Cugetarile Sarmanului Dionis (decembrie)
Doi astri
.Cand crivatul cu iarna …
O, te-nsenina, intuneric rece …
Demonism
Miradoniz
Eco
Taceti! Cearta amuteasca …
Odin si poetul
Memento Mori ( Panorama desertaciunilor)
In vremi demult trecute …
O, de-ai sti cum soapta ta divina
Palida Madona
Poezii 1873

Inger si Demon (aprilie)
Floare albastra (aprilie)
Daca treci raul Selenei …
Adanca Mare …
Cum oceanu-ntaratat …
Ah, mierea buzei tale
Ghazel
O arpa pe-un mormant
Care-i amorul meu in asta lume
Dumnezeu si Om
Stam in fereastra susa
Privesc orasul furnicar
Murmura glasul marii
Mitologicale
Un roman
Surori
Cum Universu-n stele …
Am pus sofa la fereastra
Cereti canturi de iubire
Intr-o lume de neguri …
Din Berlin la Potsdam
Imbatranit e sufletul din mine …
De ce n-aflam in implinirea …
Cantec de Nunta ( Hochzeitlied de Goethe)
A fost odat-un cantaret

Poezii 1874

Imparat si proletar ( decembrie)
Pustnicul
Epigrame
La un nou nascut ( Arab)
Limitatorii ( Pfeffel)
Autor si Editor ( Pfeffel)
Leoaica si Scroafa (Pfeffel)
Cum negustorii din Constantinopol
In cautarea Seherezadei
Preot si Filozof
O adevar sublime …
Menire
Aducand cantari multime
Confesiune ( Aratand un cran.)
Patria vietii e numai prezentul
Epigramatice
Cand se juca Elisa Muller …
De-a nascoci noi ipoteze …
Scrisori din Cordun
Luna iese dintre codri
Traduceri si adaptari
Poezii 1875

Fat-Frumos din Tei ( februarie)
Antropomorfism
Calin Nebunul
Fata-n gradina de aur Miron si Frumoasa fara corp
Poezii 1876

Melancolie (septembrie)
Craiasa din povesti (septembrie)
Lacul (septembrie)
Dorinta ( septembrie)
Calin ( file din poveste ) (noiembrie)
Strigoii (decembrie)
Rime alegorice
Eu numar, ah! plangand
Ea-si urma cararea-n codru
De ce ma-ndrept s-acum …
Gandind la tine
Cartile
Pe ganduri ziua …
Tu cei o curtenire …
Dormi!
In fereastra despre mare
Izvor si rau
Coborarea apelor
Maria Tudor
De vorbiti ma fac ca n-aud …
E impartita omenirea …
Ureche
Sonet satiric
Ai nostri tineri …
In lira-mi geme si suspin-un cant
Ah, cerut-am de la zodii
Azi e zi intai de mai
Ce soptesti atat de tainic …
Femeia ? … Mar de cearta
Cand te-am vazut, Venera …
M-ai chinuit atata cu vorbe de iubire
Pierdut in suferinta …
Pentru pazirea auzului
Pierduta pentru mine, zambind prin lume treci !
O, dulce inger bland …
Iar fata ta e stravezie
Zadarnic sterge vremea …
O data te vazusem
Sa tin inca o data …
Venin si farmec …
Cu penetul ca sideful
O strada prea ingusta
Tu ma orivesti cu marii ochi …
Tertine
Icoana si privaz
Cu gandiri si cu imagini
Vis
Eu nu cred nici in Iehova
Muresanu
Cantec vechi
Codrule, maria-ta
Doina, doina, greu imi cazi
A frumusetii tale forme …
Felicitare lui Samson Bodnarescu
Un luceafar …
Poet
De ce in al meu suflet
Cu-amandoua manile …
Si daca de cu ziua …
Lumea imi parea o cifra …
O chilia mea sarmana …
Catrene
Poezii 1877

Lectura
Codru si Salon
Diamantul nordului ( Capriccio)
Satul de lucru (dupa Shakespeare, Sonete, XXVII)
Albumul
Sauve Qui Peut ( varianta)
O, ramai, ramai cu bine
E ceasul cel de taina
Din Iliada
Din Odisseia
Mi-am zidit Monument ( Horatiu)
Poezii 1878


Povestea Codrului (martie)
Povestea teiului ( martie)
Singuratate (martie)
Departe sunt de tine ( martie)
Oricare cap ingust
Parea c-asteapta ...
Usoare sunt vietile multora ...
Oricate stele
Petri-notae
Pentru talmacirea aforismelor lui Schopenhauer
Auzi prin frunze uscate
Ce s-alegea de noi, a mea nebuna ...
Ce s-alegea de doi nebuni, iubito ... (varianta)
Atat de dulce ...
Umbra lui Istrate Dabija -Voievod
La arme
Fiind baiet paduri cutreieram
Iambul
Colinde, colinde
Invierea
Rugaciune
Ma-ntrebai, draga, -ntr-o zi
Luminezi stelele
Germanu-i foarte tacticos ( Hoffmann von Fallersleben)
Vreo zgatie de fata
In ochii tai citisem ...
Strigaturi



Poezii 1879

Pajul Cupidon (februarie)
O, ramai ( februarie)
Pe aceeasi ulicioara ... (februarie)
De cate ori,iubito ... (septembrie)
Rugaciunea unui dac (septembrie)
Atat de frageda (septembrie)
Sonete (octombrie)
Freamat de codru (octombrie)
Revedere (octombrie)
Foaia vesteda (dupa N. Lenau) ( octombrie)
Despartire (octombrie)
Rasai asupra mea
Ta Twam Asi
Viata
Calul Troian
Intre pasari
Dupa ce atata vreme
In van cata-veti ...
Noi amandoi avem acelasi dascal
O, -ntelepciune, ai aripe de ceara!
Stelele-n cer
Stau in cerdacul tau ...
Un om de stat (Wernicke, 1697)
Donec Eris Felix (Ovidius , Tristia, I, 9, 5-6 )
De pe ochi ridici ...
Si era ploaie cu senin
E trist ca nimeni sa te stie
Zboar-al noptii negru flutur
Ca o faclie
O, stinga-se a vietii ...
Urat si saracie
Alei mica, alei draga ...
Dragoste adevarata
Minte si inima
Cristalografie
Stai deasupra-mi ( N.Lenau)
Poezii 1880

O, mama ... (aprilie)
Ce suflet trist ...
Dintre sute de catarge
Cu panzele -atarnate
Din cerurile -albastre
Catre Mercur (Horatiu, Ode, III, 11)
Catre Bullatius ( Horatiu, Epistole, I, 11)
Catre Sclav (Horatiu, Ode, I, 38)
Din Halima
Cine esti ?
Povestea Dochiei si Ursitorile
Ursitorile
Musatin si codrul
Dragos-Voda cel Batran
Peste codri sta cetatea ...
Intre nouri si-ntre mare
Doina
De-atatea ori ...
Poezii 1881

Manusa ( dupa Fr. Schiller ) (1881)
Scrisoarea I (februarie)
Scrisoarea II ( aprilie)
Scrisoarea III ( mai )
Scrisoarea IV ( septembrie)
Scrisoarea V
Sarmis
Gemenii
Gelozie
Din cand in cand ...
Ca si stoa, ce pretinde ...
Dona sol
De-ar fi mijloace
In zadar in colbul scolii ... Poezii 1882

Apari sa dai lumina
Renuntare
Nu ma-ntelegi
Ochiul tau iubit
Ochiul tau iubit ( varianta)
Daca iubesti fara sa speri
Si oare tot n-ati inteles ...
Si oare tot n-ati inteles (varianta)
Sa fie sara-n asfintit
Un farmec trist si neinteles
Musat si ursitorile
Oricat de mult am suferit
Poezii 1883

Luceafarul (aprilie)
Doina (iulie)
S-a dus amorul (aprilie/mai)
Cand amintirile ... (mai)
Adio ( iunie)
Ce e amorul ( iulie)
Pe langa plopii fara sot ... ( august/septembrie)
Si daca ... ( noiembrie)
Glossa ( decembrie)
Oda ( in metru antic) (decembrie)
Iubind in taina ... (decembrie)
Trecut-au anii ... (decembrie)
Venetia ( decembrie)
Se bate miezul noptii ... (decembrie)
Cu mane zilele-ti adaogi ... ( decembrie)
Peste varfuri ( decembrie)
Somnoroase pasarele ( decembrie)
De-or trece anii ... (decembrie)
Lasa-ti lumea ... (decembrie)
Te duci ... ( decembrie)
Din valurile vremii ... ( decembrie)
Ce te legeni ... (decembrie)
La mijloc de codru ... ( decembrie)
Mai am un singur dor (decembrie)
De-oi adormi ... ( varianta) (decembrie)
Nu voi mormant bogat ( varianta) ( decembrie)
Iar cand voi fi pamant ( varianta) ( decembrie)
Criticilor mei ( decembrie)
Stefan cel Mare
Poezii 1884

Diana ( februarie)
Din noaptea ... (februarie)
Poezii 1885

Sara pe deal ( iulie)
Poezii 1886

Nu ma intelegi ( martie)
La Steaua ( decembrie)


Poezii 1887





De ce nu-mi vii (februarie)
Kamadeva ( iulie)
Serenada ( Victor Hugo)
Povestea

Fat-Frumos din lacrima ( noiembrie 1870)
Schita

La aniversara (9 iulie 1875)